Exercitiu de imaginatie
Inchide ochii!!!
Viata pare o arena de gladiatori, iar gladiatorii suntem noi si cineva, acolo sus, decide soarta printr-un simplu gest: degetul mare in sus-traiesti, degetul mare in jos-mori. Mi se pare cruda comparatia, dar uneori, deprimat fiind, tinzi sa-ti arati singur degetul mare indreptat in jos. E oare un gest de lasitate?! Sau de curaj?! Iti trebuie mult curaj ca sa te decizi sa renunti la viata si totusi e o mare lasitatee pentru ca te lasi prada sentimentelor de neputinta, de inutilism, de pierdere in continuu. Viata e grea! La naiba, pentru cine e usoara?! Invidia te face sa privesti spre cei care au totul, care traiesc fara grija zilei de maine si iti vine sa injuri soarta care te-a facut sarac, viata care te-a lasat intr-o familie umila si tot ce ai, sunt doar visele. Incerci sa visezi si sa speri ca maine vei avea noroc, ca vei intalni pe strada pe cineva care te va ajuta, te va sprijini, te va indemna spre lucruri marete. Dar trec zilele, trece azi, trece maine si speranta moare, se stinge si incepi sa urasti lumea asta, sa-ti doresti altceva si simti acea neputinta, acel dezgust, depresie…Stai nu faci nimic, privesti in gol ore in sir si poti sta asa mult timp, fara sa mananci, fara sa te speli, fara sa vrei nimic, doar sa stai, pur si simplu sa stai si iti golesti creierul de ganduri si in cele din urma dai buzna la flaconul cu medicamente, sau intri in balcon si te uit in jos, si parca vezi ultima scapare din inchisoarea in care te afli si…..Zbori!!!
In cateva secunde iti trece toata viata prin fata ochilor si-ti doresti sa ti se “”desfaca parasuta”, sa te prinzi de o creanga, de o sarma, ceva si sa mai traiesti! Dar nu exista parasuta, nu exista nici un copac, nici o sarma, tu doar zbori in jos si vezi din ce in ce mai aproape asfaltul.Si in acele clipe iti spui: “Vreau sa incep viata de la inceput!” Dar in loc de inceput, vezi sfarsit…sfarsitul tau.
Pe asfaltul rece e corpul tau neinsufletit, ai ochii deschisi, care poate vad ultimile imagini din viata ta si parca ceri ajutor, ceri viata…Dar nimeni nu-ti mai poate ajuta, tragi ultimul aer in piept si gata….esti mort! Degeaba doctorii se chinuie sa te resusciteze, ochii tai sunt goi si corpul fara suflare. Ai murit dorindu-ti sa traiesti….
Acum deschide ochii, ce simti?! Iti vine sa plangi si lacrimile iti curg pe obraz fara sa se opreasca. Ti-e dureros?! Iti dai seama ca pierzi, ca moartea te va castiga si te va lua la o singura ezitare a ta. Nu o lasa sa te ia, sa-si faca treaba asa repede. Tine minte: “Cand Dumnezeu inchide usa, iti deschide o fereastra!” Carpe diem! Traieste clipa! Ma vei intelege, sunt sigura…
Explore posts in the same categories: Uncategorized
